joi, 10 decembrie 2009

Cea mai eficienta gama in lupta cu problemele tenului

Tocmai am încheiat cu succes o perioada destul de dificilă a tenului meu. Perioada foarte stresanta si chinuitoare pt mine, care nu am avut în toata adolescenta si nici în perioada ce a urmat acesteia. Însă dintr-o data m-am trezit dimineaţa cu fata luată cu asalt de cosuri si pete, fără nici o explicaţie, deoarece nu îmi schimbasem nici obiceiurile alimentare, nici cremele de fata, iar toaleta zilnică era sfîntă. Si uite asa am dat peste gama de noapte normaderm de la vichy, si anume crema de noapte, si gelul de purifiere a tenului, produse pe care le-am folosit în combinatie cu batonul corector in timpul zilei, pe care l-am aplicat ori de cate ori era nevoie. Trebuie sa marturisesc ca o îmbunătăţire majoră a petelor si a porilor dilatati s-a văzut din prima zi, iar o rezolvare atenuată în prima săptămîna. Cînd spun atenuantă mă refer la un proces sănătos, fără urme sau intervenţii suplimentare din partea mea... Acesti 3 inamici ai porilor dilatati, si a petelor roşii dureroase, mi-au redat încrederea în produsele cosmetice, chiar in momentul în care vroiam sa trec pe varianta bio. Mă declar 99% mulţumita de aceasta gama de produse dermatocosmetice, care nu m-a dezamăgit nici în alte dăti.


Foto credit: webfarm.ro

2 comentarii:

ColourMePretty spunea...

inca un bun exemplu despre cum nici o crema sau lotiune nu are efecte magice general valabile in cadrul aceluiasi tip de problema.Eu am tenul aproximativ ca in reclama normaderm,adica ceva pori dilatati pe obraz langa nas si ceva imperfectiuni minore in piele.Nu pete,nu cosuri...asa ca trebuia sa fie un succes utilizarea ei,pana la urma asta ii era destinatia.Tenul putin imperfect si nu acneea.Ei bine,pentru mine nu a facut nimic,nu am vazut un por minimalizat sau un punct eliminat.A fost maxim un hidratant light,0 matifiere,0 netezire,0 curatire.Ce-i drept nu am avut varianta pentru noapte ci cea clasica.Nici fondul de ten nu mi s-a potrivit,faceam cojite dar in acelasi timp lucea.Pai daca pe un ten cu putine probleme nu are efect atunci cum face fata unui ten cu adevarat seboreic,pete,cosuri,iritatii.Ma bucur ca ai beneficiat de crema,era pacat sa fie bani aruncati si cat timp ti se potriveste nu ai de ce sa nu o folosesti cand ai nevoie.

Celestial Dreamer spunea...

exista totusi o diferenta destul de mare intre produsele destinate tenului pt noapte si cele pt zi, si anume cele pt noapte beneficiaza de un mediu uscat si constant si tocmai deaceea au un efect mai bun si mai rapid decat cele de zi, care nu beneficiaza de un mediu curat. Tocmai deaceea am optat pt varianta de noapte pt ca stiam ca este mai concentrata si mai eficienta, in timpul zilei folosesc balsamul hidratant aqualia thermal tot de la vichy.

Trimiteți un comentariu


MusicPlaylistRingtones
Create a playlist at MixPod.com

Campania antifumat EUrespir